Acest site folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe informatii aici
OK
0771 641 980
Programare

Coroane dentare E-max

Ce sunt coroanele E-max?

Coroanele E-max sunt preferatele pacienților care își doresc un zâmbet impecabil ca la Hollywood. Acest tip de coroană este realizată integral din ceramică disilicat de litiu, fiind translucidă, facând astfel imposibilă diferențierea de dinții naturali. De aceea, reprezintă alegerea de top când vine vorba de estetică dusă la extrem. Datorită translucidității și asemănării foarte apropiate cu dinții naturali, aspectul zâmbetului dumneavoastră va fi excepțional.

 

Care este diferența dintre coroanele Emax și cele din zirconiu?

Este foarte greu de precizat o diferență majoră între cele două privind aspectul final pe care îl percepe pacientul. În schimb pentru medic diferențele sunt foarte clare, fiecare material având indicațiile și contraindicațiile specifice.

 

Spre exemplu coroanele de zirconiu se folosesc în momentul în care se dorește o schimbare majoră a nuanței dinților (datorită faptului că nu este translucid), în schimb, coroanele E-MAX permit o trecere a luminii mai fluent, transformând coroana dentară într-un dinte cu aspect foarte natural.

 

Un alt aspect al diferențelor o reprezintă rezistența. Coroanele din zirconiu sunt indicate în zonele poosterioare, unde forțele masticatorii sunt cele mai mari, iar coroanele tip E-MAX sunt indicate în zona frontală, unde forțele sunt mai puțin intense.

 

Ideea de bază este că pentru o estetică deosebită în zona frontală, soluția ideală este coroana tip E-MAX, iar pentru o estetică și rezistență sporită în zon posterioară, soluția ideală este coroana din Zirconiu.

Care sunt avantajele coroanelor E-max?

  • Un zâmbet perfect;
  • Rezistență foarte mare la fracturare;
  • Elimină posiblia apariție a alergiilor provocate de scheletul metalic;
  • Precizie maximă, adaptare excelentă.

 

De câte sedințe este nevoie pentru a realiza o coroană Emax?

Pentru a realiza o coroană E-max sunt necesare doar două ședințe!

 

  1. În prima ședință se șlefuiesc dinții care urmează să fie acoperiți de coroanele Emax, urmând apoi să se ia amprentele și să fie trimise în laboratorul de tehnică dentară. Tot în această ședință se va alege și culoare viitoarei coroane. Nu vă faceți griji! În tot acest timp pacientului i se vor realiza coroane provizorii!
  2. În a doua ședintă, se va verifica coroana în cavitatea orală a pacientului. Dacă cerințele estetice si adaptarea sunt perfecte, se cimentează definitiv cu un ciment special, care va avea aceeași culoare ca și coroana realizată.

Coroane Zirconiu

Coroanele din zirconiu sunt acum cel mai preferat material pentru coroanele dentare. Zirconiul este o substanță foarte puternică și fiabilă, care poate tolera uzura zilnică.

 

Coroanele cu zirconiu sunt, de asemenea, mai bune din punct de vedere estetic, deoarece sunt translucide și arată foarte asemănător cu un dinte natural, deoarece reflectă lumina în același mod. Acesta este un factor important mai ales dacă noile coroane sunt în partea din față a gurii.

 

Aceste coroane sunt atât de puternice încât nu se vor coroda și nu va exista nicio linie neagră gingivală care apare de obicei atunci când se utilizează coroane metalo-ceramice. De asemenea, coroanele din zirconiu nu au conductivitate electrică, deci nu vor exista dureri, chiar dacă pacientul bea băuturi calde sau reci.

coroane dentare

 

 

coroane dentare

Aceasta este dovada faptului că lucrările protetice din zirconiu au cel mai bun efect estetic, care este cel mai important factor mai ales atunci când coroanele vor fi așezate în partea din față a gurii sau vor fi așezate lângă un dinte natural.

 

Rezistența zirconiului face posibilă și fabricarea coroanelor fără rame metalice, acest lucru este important deoarece acest lucru va face imposibilă distincția corectă a coroanelor de zirconiu de dinții naturali.

 

Cel mai bun lucru despre coroanele din zirconiu este că dimensiunile lor pot fi determinate, precum și forma și culoarea lor, asigurându-se că pacienții vor putea obține un zâmbet mai natural.

 

Un alt avantaj dentare este că sunt biocompatibile, deci nu există riscuri de reacție alergică. De fapt, zirconiul este utilizat pe scară largă în chirurgia generală și nu doar în stomatologie.

Un dezavantaj al coroanelor din zirconiu este costul. Zirconiul este puțin mai scump decât materialele convenționale.

Coroane metalo – ceramice

Ce este coroana metalo-ceramica?

Coroana metalo-ceramică este o piesă protetică formată dintr-un schelet metalic peste care sunt aplicate straturile de ceramică. Acest tip de coroană este o variantă foarte aleasă de către pacienți datorită rezistenței și durabilității sale în timp, iar prețul este unul accesibil față de coroanele din zirconiu sau E-max.

 

coroane dentare

 

 

coroane dentare

Care sunt avantajele coroanei metalo-ceramice?

  • Rezistența și durabilitatea în timp;
  • Bine tolerate de organism;
  • Estetică superioară față de coroanele din acrilat sau coroanele parțial fizionomice;
  • Raport bun calitate-preț, fiind accesibile pentru majoritatea pacienților.

 

Care sunt dezavantajele coroanei metalice-ceramice?

  • Pentru a putea aplica o coroană metalo-ceramică se îndepărtează o cantitate mai mare de țesut dentar față de cantitatea care se îndepărtează pentru o coroană din zirconiu sau o coroană E-max;
  • În timp, datorită apariției retracțiilor gingivale se poate observa la nivelul gingiei coreleta metalică, creând un aspect inestetic, mai ales în cazul coroanelor aplicate în zona frontală;
  • Aspect mai puțin estetic față de o coroană din zirconiu sau o coroană E-max, datorită metalului care nu transpare prin lumină;

 

Câte ședințe sunt necesare pentru a realiza o coroană metalo-ceramică?

Pentru a putea aplica o coroană dentară metalo-ceramică sunt necesare trei vizite la medicul stomatolog.

 

  1. În prima etapă se șlefuiesc dinții, se iau amprentele urmând ca acestea să fie trimise în laboratorul de tehnică dentară pentru a realiza scheletul metalic.
  2. În cea de a doua ședință se va face proba scheletului metalic în cavitatea orală a pacientului, se va alege culoarea astfel încât viitoarea coroană sa fie în aceeași culoare cu restul dinților. Se va amprenta iar câmpul protetic, iar amprentele vor fi trimise în laborator pentru a realiza piesa protetică finală.
  3. A treia etapă constă în proba și verificarea coroanei și anume: adaptarea acesteia și estetica. Dacă pacientul este mulțumit se va cimenta coroana.

Coroanele provizorii

Ce sunt coroanele provizorii și de ce avem nevoie de acest tip de lucrări?

Coroanele provizorii se realizează cu scopul de a proteja bontul protetic (dintele șlefuit) pana în momentul în care lucrările defintive sunt gata de cimentat. În urma șlefurii unui dinte, acesta trebuie protejat de apariția durerii și de aderarea bacteriilor care pot compromite planul de tratament. Totodata un dinte șlefuit își pierde valoarea sa protetică, devenind mult mai fragil se poate fractura în momentul masticației.

 

Atunci cand este necesar un tratament protetic în zona frontală, pana la cimentarea coroanei definitive este nevoie de o coroană provizorie pentru ca pacientul să poata zâmbii cu încredere.

 

De ce avem nevoie de o coroană provizorie?

  • Protecția dintelui șlefuit de bacterii;
  • Protecția dintelui șlefuit de durere;
  • Limitează orice sensibilitate a dinților sau a gingiilor;
  • Estetică ( mai ales când dintele șlefuit este în zona frontală);
  • Masticație – pacientul poate efectua masticația corect, iar dintele șlefuit nu se va fractura.

Cum se realizează o coroană provizorie?

  • Direct în cabinet

Înainte de a șlefuii dintele se iau amprente, urmând apoi ca după șlefuire medicul să umple amprenta cu un material special, apoi se va fixa pe dintele deja șlefuit.

 

După ce materialul face priză, se îndepărtează amprenta din cavitatea orală, iar coroana provizorie rămane fixată pe dintele șlefuit, făcandu-se apoi cateva mici ajustari. Este o metodă simplă și rapidă.

 

  • În laboratorul de tehnică dentară, după o amprentare în cabinetul dentar.

În aceasta etapă se slefuiește mai întai dintele, urmand ca medicul stomatolog să ia amprenta și să o trimită în laborator. Tehnicianul pe baza amprentei va realiza o coroană din acril pe care o va trimite medicului stomatolog, iar aceasta se va cimenta provizoriu in cavitatea orală.

Capătă curajul de a zâmbi cu încredere.

Solicită chiar astăzi o programare!

 

Echipa XENO MED este mereu aproape de tine!